Paste cu varză de Bruxelles - Rețetă de post

Cum am zic, am descoperit varza de Bruxelles de când sunt în Anglia și o ador. Așa cum ador pastele, risotto-rile, cartofii, mămăliga...
Vai, dar ce nu-mi place mie?
Mă mir că nu sunt cât o balenă.
Chestia este că, da, mănânc grozav de mult, însă fac dejun negru și câte 3 zile pe săptămână, așa că.. fa tu calculele.

O altă rețetă culinară de post, simplă, rapidă, economică și absolut delicioasă.
Veganii și vegetarienii sunt invitați să încerce cu încredere.
Dacă ești intolerant la gluten, folosește paste din orez sau porumb.
Mai sunt multe rețete asemănătoare pe blogul meu, toate de invenție proprie.

***
Țin să te anunț că în curând voi publica alte 3 cărți de rețete în limba română - pe lângă celelalte 3 - iar una dintre ele este specială-specială. Orice gospodină ar trebui să o aibă în bucătărie. 

Această carte va fi dăruită unor dintre cititorii mei fideli. Când iese, voi lansa concursuri cu premii, nu numai în cărți, dar și în servicii și alte produse interesante. 
Plus că sunt pe cale să public mai multe cărți în română care te vor încânta. 

Înscrie-te la scrisoare ca să fii anunțat imediat ce se întâmplă asta și altele. 
Te rog să notezi că înscrierea va lua loc pe blogul principal: rețeteîndrăznețe.blogspot.ro.
— De ce pe rețeteîndrăznețe și nu aici? 
Pentru că este foarte complicat să te ocupi de mai multe liste de abonați. 
Nu vreau să te neglijez, ăsta-i adevărul curat. 



Timp de preparare: 20 - 25 minute
Grad de dificultate: redus
Porţii: 2 - depinde de foame. Pentru mai multe porții, dublează cantitățile. Valabil pentru orice rețetă.

Ingrediente
  • 300 g noodles sau spaghetti, tăieței cu ouă, sau orice tip de paste vrei. Scurte și lungi
  • 1 ceapă galbenă
  • 150 g varză de bruxelles
  • 4 linguri ulei de măsline (sau de care doriţi, de preferinţă de arahide)
  • sare după gust (mereu uit)
  • 1/2 linguriță piper negru
  • 2 -3 linguri de apă
  • Opțional dar foarte indicat/recomandat: 1 ardei iute/1 linguriță boia de ardei  arde grăsimile, îmbunătățește circulația, ajută la digestie și, mai ales, este AFRODIZIAC. :p

Mod de preparare
  • Taie varza de Bruxelles în 2-4 sau cum crezi, ai chef sau te duce capul. Pune-o la fiert pentru cel puțin 10 minute
  • Pune uleiul la încins într-o tigaie cu diametrul 24 (mai bine un Wok, dacă ai. Tigaie adâncă) 
  • Taie ceapa peştişori (sau cum te duce capul) și pune-o ceapa la călit pentru 2 minute, apoi adaugă varza și apa
  • Amestecă, acoperă lasă în jur de 3-4 minute amestecând din când în când. Dacă realizezi că începe să se ardă mai pune câteva linguri de apă. În felul acesta eviți să folosești prea mult ulei şi este şi mai sănătos
  • Între timp pune pastele la fiert într-o oală cu apă fierbinte în care ai adăugat un pic de sare de mare
  • Când consideri că sunt aproape gata (cam după 4 minute de fiert) se scurg şi se toarnă în tigaie peste legumele gătite. Adaugă piperul negru, amestecă sau/și saltă cam 2-3 minute.
  • Servește fierbinte, au rece. Cum vrei și cum îți place.


Menţiuni
  • Au un gust deosebit, puțin dulceag, delicat. Sunt sigură că te vor fermeca.
  • Nu lăsa pastele să fiarbă prea mult decât dacă preferi aşa. Cum am scris mai sus, poți folosi spaghetti subţiri în loc, sau orice fel de paste scurte sau lungi
  • Eu am adăugat un ardei iute tăiat mărunt odată cu ceapa. 

***
— Vrei să-ți îmbunătățești pronunția în engleză?


Nimic mai simplu: citește (în Engleză , doar nu în Chineză) cu voce tare pentru 10 minute pe zi. Vei nota imediat efectul.
Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.
Nu este nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie, este un cont gratis pe Amazon.com.

***
— Te-ai abonat la scrisoare ocazională pe blogul principal reteteindraznete.blogspot.ro?

— Cum adică "Nu"?!
Apasă aici și primești Gratuit 10 Rețete – plus câteva idei și recomandări prețioase – în format PDF. Documentul poate fi salvat pe computer sau se poate imprima.
Ocazional, foarte, vei primi știri importante cum ar fi: când ofer cărți gratis, când lansez concursuri cu premii foarte utile, ș.a.m.d.
— De ce pe rețeteîndrăznețe și nu aici? 
Pentru că nu este foarte simplu să te ocupi de mai multe liste. Am 18 bloguri, scriu romane și mă duc și la servici. Crede-mă, nu-mi mai ajunge timpul.

***
— Ți-am fost de folos?

TE ROG dă un like, share, lasă un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alătură-te la formidabilele pagini de Facebook (am vreo 6).
Le găsești tu pe undeva pe aici. Se plimbă aiurea.